Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei

Sfântul Grigorie s⁠-⁠a născut în a doua jumătate a secolului al III⁠-⁠lea, în Armenia, dintr⁠-⁠o familie de neam ales. Copil fiind, a fost dus în Capadocia, unde a crescut în credința creștină și a fost botezat.

S⁠-⁠a întors apoi în Armenia, în slujba regelui Tiridat, care era păgân. Pentru că a refuzat să se închine idolilor, regele l⁠-⁠a supus la chinuri și l⁠-⁠a aruncat într⁠-⁠o groapă adâncă, unde, după tradiție, a stat mai bine de doisprezece ani, hrănit în ascuns de o femeie.

Când regele s⁠-⁠a îmbolnăvit grav, Grigorie a fost scos din groapă și l⁠-⁠a vindecat prin rugăciune. Tiridat a primit atunci credința, iar la începutul secolului al IV⁠-⁠lea Armenia a devenit primul regat creștin din lume.

Grigorie a fost hirotonit episcop la Cezareea și a botezat poporul. De aceea este numit Luminătorul Armeniei.

Prăznuim nu este o publicație oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Datele sunt verificate cu calendarul Patriarhiei Române.