Biserica cinstește Crucea pe care a fost răstignit Hristos, regăsită la Ierusalim.
Înălțarea Sfintei Cruci amintește de două întâmplări. În secolul al patrulea, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a mers la Ierusalim să caute locurile Patimilor.
Acolo, sub ruinele unui templu păgân, au fost găsite trei cruci.
Tradiția spune că adevărata Cruce a lui Hristos a fost recunoscută când, la atingerea ei, o femeie grav bolnavă s-a vindecat. Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o apoi în fața mulțimii, ca toți să o vadă, iar oamenii strigau „Doamne, miluiește!”.
A doua amintire este din secolul al șaptelea, când Crucea, luată de perși, a fost adusă înapoi la Ierusalim de împăratul Heraclie.
Pentru creștini, crucea nu este doar un semn al suferinței, ci al biruinței asupra morții și al iubirii lui Dumnezeu, care merge până la capăt. De aceea, în această zi, Crucea este așezată în mijlocul bisericii și cinstită cu închinăciune.
Ziua este de post, chiar dacă nu cade miercurea sau vinerea, în amintirea Patimilor Domnului, și nu se oficiază cununii. În popor se mai numește Ziua Crucii.
Credincioșii aduc flori și busuioc, care se împart apoi la sfârșitul slujbei, iar mulți își amintesc acum și de crucea pe care o poartă fiecare în viața lui.
Icoana
În mijlocul unei mulțimi, pe un amvon înalt, un ierarh în veșminte arhierești ridică deasupra capului Crucea, împodobită cu ramuri verzi. Lângă el stau Sfinții Împărați Constantin și Elena, cu coroane.
Jos se adună oameni de toate vârstele, unii cu mâinile ridicate, alții plecați la pământ. Uneori, în fundal se vede o biserică cu cupole, amintind de biserica Învierii, zidită la Ierusalim peste locul Golgotei și al mormântului Domnului.